Impactul regimurilor politice asupra societăţii

În ceea ce priveşte regimul politic al României şi impactul său asupra societaţii putem spune că apar multe probleme în cazul politicii româneşti.

Principala problemă  ar fi aceea că România nu are un regim politic bine stabilit, ea oscilând între regimul politic parlamentar şi regimul politic prezidenţial.

În lume, există un singur regim prezidenţial veritabil democratic, în Statele Unite ale Americii, dar acest model a fost ferit de anumite probleme care ar fi putut să apară datorită existenţei mai multor centre de putere care asigură echilibrul pe orizontală (un Congres puternic, o Curte Supremă puternică), pe verticală (un regim federal şi de autonomie locală) şi în raport cu societatea civilă (libertatea presei, cultura libertaţilor cetăţeneşti, economia de piaţă). Este evident faptul că aceste lucruri nu sunt asigurate în România.

În principiu, întreaga Europă democratică funcţionează în regim parlamentar. Excepţiile sunt două, şi anume Elveţia, care cunoaşte un regim de adunare, respectiv Franţa, cu un regim semi-prezidenţial, dar care în fapt eşuează fie în prezidenţialism, fie în parlamentarism.

Având în vedere faptul că nu cred că România se va ridica vreodată la nivelul Statelor Unite ale Americii, iar întreaga Europă democratică funcţionează în regim parlamentar, de ce nu şi-ar stabili şi România un singur regim politic şi anume cel parlamentar? Dacă acest lucru şi-ar găsi soluţia ne va fi mai uşor să înlăturăm problemele existente, să înlăturăm conflictele instituţionale, de exemplu conflictul dintre Preşedintele statului şi prim-ministru?

Indiferent de ocupanţii funcţiilor de Preşedinte şi de prim-ministru, aceste disfuncţionalităţi s-au manifestat în diferite forme, dobândind uneori proporţiile unor adevărate crize constituţionale. Dincolo de accentele personale, aceste conflicte instituţionale îşi au sursa chiar în Legea fundamentală, care conferă Preşedintelui legitimitate populară, dar nu îi acordă prerogativele executive necesare pentru a realiza programul pe baza căruia a fost ales, în timp ce Guvernul şi primul-ministru au cele mai importante prerogative executive, dar nu se bucură de legitimitatea întemeiată pe votul direct. Cât timp există acestă amenajare constituţională a puterii executive, conflictele dintre Preşedinte şi primul-ministru nu vor putea fi înlăturate. Astfel, Preşedintele va avea mereu tendinţa de a subordona Guvernul. În această privinţa cred că de vină este şi mentalitatea noastră a românilor, întrucât toată lumea în rezolvarea unei probleme  se asteaptă ca Preşedintele să fie cel care va lua decizia cea mai importantă, şeful statului este cel care trebuia să facă ceva spre soluţionarea problemei, dar de cele mai multe ori este posibil ca nu el sa fie el cel în măsură de a lua unele decizii.

Consacrarea regimului politic parlamentar impune şi opţiunea între structura bicamerală şi structura unicamerală a Parlamentului. Întrucât România nu este un stat federal sau un stat regionalizat politic, existenţa unui Parlament bicameral nu este imperativă. Pentru eficientizarea activităţii parlamentare cred că este preferabilă organizarea unui Parlament monocameral.

Dacă analizăm, cele 15 state membre ale Uniunii Europene din perioada imediat anterioară lărgirii cu 10 noi state, dacă înlăturăm situaţia statelor federale (Austria, Belgia, Germania) şi pe aceea a statelor regionalizate politic ( Italia, Regatul Unit, Spania), există 9 state unitare, dintre care 3 au un Parlament bicameral (Franţa, Irlanda, Olanda) şi 6 au un Parlament monocameral ( Danemarca, Finlanda, Grecia, Luxemburg, Portugalia, Suedia).

Aşadar, statele unitare propriu-zise dau preferinţă Parlamentului unicameral.              

Pentru a asigura calitatea procedurii legislative şi a inlătura presiunea timpului, dăunatoare pentru legiferare, opţiunea în favoarea structurii monocamerale a Parlamentului trebuie sa fie dublată de adoptarea iniţiativelor legislative în două lecturi.

În plus, tot din raţiuni de eficienţă funcţională, numărul membrilor Parlamentului monocameral trebuie sa fie stabilit prin Constituţie, în mod proporţional cu populaţia ţării. Pentru stabilirea unei proporţii juste, se va ţine seama de soluţiile adoptate în celelalte ţări membre ale Uniunii Europene.

Având în vedere legiferarea este de preferat experienţa franceză, care funcţionează destul de bine în privinţa monopolului reglementării primare a relaţiilor sociale, deţinut de parlament, împărţind această competenţă între legiuitor şi executiv.

Deşi Franţa poate că sparge monopolul reglementării primare a relaţiilor sociale, totuţi nu cred că ţara noastră ar fi trebuit să funcţioneze pe o politică ca cea a Franţei, având în vedere că şi Constituţia noastră este facută dupa modelul celei din Franţa. Cred că ţara noastră ar fi trebuit să privescă mai mult la ceea ce am putea noi să realizăm şi ce putem face ca ţara să funcţioneze bine din punct de vedere politic, şi în urma acestui lucru să ne organizăm sistemul politic.

De exemplu pentru ca Parlamentul să fie cu adevărat expresia suveranităţii naţionale, este necesară creşterea rolului său şi a responsabilitaţii parlamentarilor.

O problemă foarte mare în ţara noastră cred că este corupţia, care mai nou are loc în toate domeniile, şi mai grav şi între parlamentarii noştri, tocmai unele persoane dintre care se ocupă tocmai de adoptarea legilor şi de a supraveghea executarea ei. Este una dintre problemele de care probabil cu greu vom  scăpa. Din acest punct de vedere ne putem referi şi la vot, alegerile parlamentare ar trebui realizate prin vot majoritar, fiecare partid având obligaţia  de a anunţa candidatul propriu sau candidatul desemnat în comun cu alte partide pentru funcţia de prim-ministru, şi de ce nu instituirea unei incompatibilităţi absolute între funcţia de parlamentar şi orice altă funcţie, publică sau privată, remunerată sau onorifică.

Cred că s-ar mai putea face ceva în privinţa migraţiei politice astfel, deputaţii care părăsesc grupul parlamentar din care au făcut parte să nu se mai poată înscrie în alt grup parlamentar şi să nu poată reveni în grupul parlamentar iniţial.

Sistemul judiciar actual funcţioneaza greoi, durata proceselor fiind, de regulă, foarte mare. Cu cât este mai lung procesul, cu atât mai mult scad şansele de a face dreptate. O hotărâre dreaptă depinde nu numai de stabilitatea adevărului şi de corecta aplicare a legii, ci şi de durata rezonabilă a procesului. Simplificarea sistemului judiciar este o condiţie pentru recâştigarea încrederii în justiţie şi a sentimentului de dreptate.

Deci, se observă că nu numai România are probleme generate de regimul politic adoptat, în alcătuirea căruia intră marea parte a politicii, a acţiunilor politiceşti, a alcătuirii ei. Poate că Statele Unite ale Americii ar crede unii că este bine organizată din punct de vedere politic, deşi sunt sigură că sunt mulţi cei care vor spune că sunt nemulţumiţi şi de sistemul politic al acestei ţări. Cred că problema aceasta există peste tot, nu cred că va exista o ţară care să nu aibă nici un fel de problemă, căreia să nu i se găsească nici o carenţă a regimului politic existent.

Oricum, este clar faptul că ţara noastră nu ar trebui să se organizeze, să copie în vreun fel sau altul modelul politic francez, despre care ştim că nu fucţionează nici el tocmai bine, dar nu doar din acest punct de vedere. O ţară trebuie să realizeze problemele existente şi să găsească cea mai bună soluţie, cu gradul cel mai mare de satisfacere a poporului. Poporul nu judecă sistemul politic după caracterul pe care îl îmbracă, după ceea ce înseamnă, ce cuprinde el, ci îl judecă după eficienţa sa. Deci, indiferent de regimul politic pe care o ţară îl va adopta şi îl va respecta, trebuie ales în aşa fel încât  acesta să aducă eficienţă, pentru ca impactul pe care-l va avea asupra societăţii să fie de bun augur. Nu trebuie să privim la modelul politic al Franţei pentru a-l copia sau al oricărei alte ţări, ci trebuie să ne uităm la ce există în ţara noastră, cum ne putem ajuta, cu ce ne putem ajuta pentru a ne rezolva problemele existente, pentru că fiecare ţară are tradiţia sa, bugetul său, cultura sa, anumite resurse mai multe sau mai puţine decât altele, anumite sectoare care funcţionează mai bine sau mai rău decât altele, din alte ţări, şi multe alte lucruri care oricum sunt diferite da la o ţară la alta. De aceea trebuie ca politicienii noştri să privească în interiorul ţării şi nu numai în afară, pentru a vedea unde trebuie să se acţioneze, unde se poate face ceva, unde trebuie să se intervină. Dacă ar fi să dau un exemplu acela ar fi corupţia din ţara noastră care este existentă peste tot, în toate domeniile şi datorită căreia multe lucruri, chiar şi în sistemul judiciar o duc foarte rău, poporul pierzându-şi încrederea foarte mult.

Odată cu intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, aceasta şi politicienii noştri au început să fie din ce în ce mai preocupaţi de anumite aspecte privite cu foarte puţină importanţă până acum, sau chiar deloc. Un exemplu ar fi crearea de locuri pentru nefumători în spaţiile închise, anumite programe de anvergură în domeniul cercetării ştiinţifice şi tehnologice, pentru care chiar şi astăzi ţara noastră alocă foarte puţini bani din bugetul de stat faţă de alte ţări, în ciuda faptului că, dacă am şti să o valorificăm ar fi posibil să avem unele rezultate bune de pe urma lor. De asemenea am mai putea adăuga aici soluţionarea problemelor privind delicvenţa, consumul de droguri sau criminaliatea organizată, şi nu în ultimul rând, un lucru foarte important, protejarea mediului înconjurător, aspect care ar trebui privit cu foarte mare importanţă nu numai de către ţara noastră.